Monografie

Aşezare geografică
comuna-buteaComuna Butea este situată în judeţul Iaşi (vezi harta) şi este formată din satele Butea şi Miclăuşeni. Ea este şezată în partea de S-V a judeţului, fiind tăiată de paralela de 47o-4 latitudine nordică 47o şi meridianul de 26o-57o longitudine estică. Comuna Butea este aşezată la 26 km nord de oraşul Roman, jud. Neamţ în apropiere de D.E. 583, ce leagă oraşul Roman de Iaşi şi la o distanţă de 70 km, de Iaşi.
Din marginea de apus a satului, privitorului i se deschide întreaga panoramă a văii Siretului, de la Paşcani până dincolo de Roman, în direcţia nord-sud, iar spre vest până la Carpaţi, un peisaj dominat de vârful Ceahlău. Satul Butea este situat pe două coline, despărţite între ele de pârâul Armeanca. Datorită aşezării sale colinare tronând deasupra văii Siretului, satul Butea oferă o imagine pitorească.
Satul Miclăuşeni e ascuns privitorilor, din şoseaua Europeana, de perdeaua frumosului parc al castelului medieval şi de dealurile, din dreapta şoselei naţionale. Satul este tăiat în două părţi inegale de pârâul Telii, versantul nordic având majoritatea populaţiei.
Configuraţia generală a terenului ocupat de comuna Butea este deluroasă, în afara suprafeţei cultivate pe malul stâng al Siretului, de la podul Şcheia până în apropierea comunei Răchiteni care este teren de şes. Panta apuseană a satului Butea, spre valea Siretului este mai abruptă şi supusă eroziunii apelor.
Satul Butea se învecinează la nord cu satul Miclăuşeni, situat la circa 3 km, la sud se învecinează cu satul Rotunda (com. Doljeşti, jud. Neamţ) situat la o distanţă de circa 5 km, la S-E cu satul şi com. Doljeşti, situat  la 4 km, iar la apus 2 km, peste râul Siret, cu comuna Răchiteni.
Comuna Butea are ca vecine următoarele comune; la nord  com. Strunga, la est com. Oţeleni, la sud cu jud. Neamţ, la vest com. Mirceşti, iar la nord-vest com. Al.I. Cuza. Faţă de calea ferată, este situată la o distanţă de circa 12 km, punctul cel mai apropiat fiind gara Mirceşti, de pe calea ferată Roman-Paşcani.
Ca resurse ale subsolului, menţionăm argilele şi prundişurile de pe  valea Siretului, care ar putea constitui materia primă pentru unităţi industriale de capacităţi reduse.
Scurt istoric
Comuna Butea este formată din două sate: Butea şi Miclăuşeni. Ambele sate au o vechime destul de mare, având în vedere faptul că ele au fost întemeiate cu peste 400 de ani în urmă.

Satul Butea datează din prima domnie a lui Petru Rareş şi anume în perioada anilor 1534-1536. Acest lucru ne este confirmat de un document de la biblioteca castelului boierilor Sturzeşti, din satul Miclăuşeni, document care s-a pierdut în timpul celui de-al doilea război mondial. În perioada mai sus-menţionată, vornicul Miclăuş, după ce anterior fusese defrişată pădurea de pe malul stâng al Siretului, a angajat oameni care să lucreze la plantarea viei. Aceştia au întemeiat satul Butea. Ocupaţia de căpetenie a primilor locuitori a fost viticultura. În legătură cu această ocupaţie îşi trage originea numele satului Butea. Într-adevăr, de aici se ridicau multe buţi de vin. De aici aşezarea a primit numele de Buti, care mai târziu s-a transformat în Butea.

12260f1f446f3c3fc8a7cb8533be4bc8Nu se cunoaşte precis vechimea satului Miclăuşeni, dar în mod sigur este mai vechi decât satul Butea. Problema originii denumirii satului Miclăuşeni este pe deplin elucidată datorită existenţei unui document în acest sens. Este vorba de documentul nr. 462 tipărit în Analele Academiei României şi extras din arhivă (documente privind istoria României în veacul al XV-lea, pag. 389). Este o copie după hrisovul în limba slavonă, dat de domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare. Din acest document aflăm că, în a doua jumătate al sec.XV-lea, în anul 1472, moşia Miclăuşeni este stăpânită de fiica vornicului Miclăuş. În acel an, Stana a donat moşia Miclăuşeni nepotului ei, spătărelul Roman, iscălit de Ştefan cel Mare, întărit cu pecetea domnească şi cu iscăliturile boierilor din divanul Moldovei şi a logofătului Toma. Din acest document reiese că satul Miclăuşeni îşi trage denumirea de la vornicul Miclăuş. În a doua jumătate a sec. XVIII-lea urmaşii lui Miclăuş au vândut moşia şi cele două sate boierului Sturza Iorgu. Urmaşul acestuia, Gh. Sturza, aşa numitul feudal de la Miclăuşeni, preluând ambiţii senioriale din generaţii de Sturzeşti cu generaţii ce pot fi urmărite până la Alexandru cel Bun, poate şi mai jos, dornic să lege acestor locuri aureola gloriei istorice, ca pe o flacără de comoară veche a ctitorit castelul din Miclăuşeni, terminat în anul 1904 şi pentru împodobirea căruia şi-a cheltuit toată averea. În jurul castelului, urmaşii lui Sturza au amenajat un parc mare şi frumos.
În ceea ce priveşte schimbările teritorial-adminstrative, reşedinţa comunei a fost când la Miclăuşeni, când la Butea. Din anul 1945 reşedinţa s-a mutat la Butea, undese află şi în prezent.

Boierii Sturzeşti, împreună cu slujbaşii şi uneltele lor i-au exploatat sângeros pe locuitorii din comună. Cei mai oprimaţi însă au fost locuitorii din satul Miclăuşeni. O parte din locuitori erau clăcaşi, iar altă parte ţigani eliberaţi în anul 1863 în timpul domnieilui Al.I. Cuza. Ţăranii locuiau în bordeie sărăcăcioase pe moşia boierului şi pe gârla din preajma parcului boieresc. Mulţi dintre locuitori s-au specializat în diferite meserii ce s-au transmis din tată în fiu. Aşa se explică nume de familie ale locuitorilor din satul Miclăuşeni ca: Bucătaru, Muraru, Pitaru,Curelaru, Mindirigiu, Bivolaru, Surugiu, etc. Majoritatea locuitorilor din satul Butea erau clăcaşi pe moşia boierilor Sturzeşti.

Marile evenimente din viaţa politică a României, după înscăunarea domnitorului Al.I. Cuza, în special reforma agrară din 1864, au cuprins şi aceste meleaguri. În ciuda acestor reforme, situaţia sătenilor nu s-a îmbunătăţit prea mult, astfel că în 1907, sufletul răscoalei se simte şi în satele comunei noastre. Ţăranii, adunaţi în grupuri, s-au îndreptat spre castelul Sturzeştilor, la poarta de la răsărit a castelului, şi au cerut să discute cu boierul. Acesta a venit, a ascultat doleanţele ţăranilor, a poruncit unui slujbaş să noteze cât pământ doreşte fiecare, după care i-a trimis acasă cu promisiunea că vor primi pământul dorit. Ţăranii s-au încrezut în cuvintele boierului şi s-au îndreptat spre casele lor. În felul acesta, evenimentele din acel an crunt n-au luat o prea mare amploare, în comuna noastră.

În anul 1921, s-a aplicat reforma agrară şi în comuna Butea după care s-au conturat mai precis cele trei pături din rândurile ţărănimii: ţăranii săraci, mijlocaşii, chiaburii. În anul 1944, tabloul social al comunei Butea arăta astfel: 308 familii de ţărani săraci, 309 familii de ţărani mijlocaşi şi 13 chiaburi. Din punct de vedere social, satul Butea îşi are originea în fenomenul de colonizare, folosit de marile familii boiereşti în perioada medievală. Locuitorii acestui sat au fost la început viticultori, ocupându-se mai târziucu cultivarea cartofului, sfeclei de zahăr, porumbului, culturi care mai întâi au pătruns în Transilvania.
 
Populaţia
Populaţia aşezării, după statisticile oficiale din trecut, se prezintă astfel: în anul 1813, populaţia comunei era de 500 locuitori, formând 95 de familii, ca în 1899, numărul locuitorilor să ajungă la 1508. Recensământul din anul 1930 arăta că populaţia a înregistrat o creştere de 773 persoane, într-un interval de 31 de ani, numărul total al populaţiei comunei ridicându-se la 2281. În anul 1956, comuna Butea a avut o populaţie de 3853 locuitori faţă de 1930, populaţia a crescut cu 1572 persoane, într-un interval de 26 de ani, în 1975 numărul locuitorilor era de 5202, ca în 1978 să scadă la 4465.
Aşa cum reiese din ultimele date, se constată o scădere masivă a populaţiei, datorită faptului că, cu excepţia a 2-3 copii, absolvenţii primei trepte liceale se îndreaptă  spre industrie, iar o parte dintre familiişti au plecat în marile bazine extractive ale ţării. Ei vin odată pe an în concediu de odihnă sau lunar.
Stilul architectonic folosit în construcţia caselor este diferit luând în consideraţie timpul în care au fost ridicate. Casele sunt construite după modele date de direcţia de sistematizare având în vedere preferinţele cetăţenilor, un aspect plăcut, modern şi care dau o notă plăcută noii arhitecturi. Vorbind despre arta populară se apreciază că în comuna Butea există o frumoasă tradiţie, valorificată şi menţinută până în prezent. Gospodinele, în cea mai mare parte, mai ales iarna, lucrează la ţesutul diferitelor covoare, catrinţe, pânza de sac, bârneţe, precum şi obiecte ce intră în zestrea fetelor. În acest sens, se folosesc războaie de ţesut (stative) lucrate de localnici
Sistematizarea
Schiţa de sistematizare din anul 1972 urmăreşte să pună în valoare poziţia geografică în care este situată localitatea Butea, elementele cadrului natural.
  • Centrul civic se păstrează pe aria actuală şi cuprinde  principalele unităţi economice ale comunei, cu noi spaţii comerciale. El se va inbunataţi cu noi unităţi printre care menţionăm, o sală de sport, o bază sportivă  modernizarea centrului civic ( amenajarea unui nou parc).
  • Ariile recreative. Localitatea Butea nu are arii mari recreative, decât un mic parc în centrul civic. Spaţiul recreativ al comunei rămâne parcul din preajma castelului de la Miclauşeni şi Restaurantul pescăresc “Trei Iazuri”
  • Zone de atracţie turistică. Prin vechimea sa, comuna Butea dispune de câteva monumente istorice, edificii religioase: Biserica romano-catolică “SfântaTreime”, Congregaţia Surorilor Misionare “Patimile lui Isus”, Castelul Medieval Sturza, Mănăstirea de maici de la Miclăuşeni, care ar putea constitui puncte de atracţie turistică.

 

Condiţii hidrologice 

Comuna Butea se învecinează la vest cu râul Siret, care colectează apa pârâului Armeanca, apa pârâului Dăciţa şi Florean.

Debitul anual al Siretului este variabil, în perioadele ploioase şi primăvara îşi măreşte debitul, provocând inundaţii pe terenurile joase.
Comuna Butea dispune de rezerve mari de apă în pânzele freatice subterane, care nu se află peste tot la aceeaşi adâncime, datorită reliefului şi aşezării depozitelor sedimentare, ce variază de la 2 la 38m, adâncime, apa este potabilă, cetăţenii putând să facă puţuri igienice, de unde se alimentează cu apă pentru nevoile curente. La poalele dealului pe care este situat satul Butea, în partea de vest, ţâşnesc multe izvoare ce formează mici pârâiaşe care se varsă în Siret.

Pe raza comunei au fost amenajate şi câteva iazuri, alimentate din apa pâraielor Dăciţa şi Bou Bătrân.

 
Vegetaţia

Teritoriul comunei se încadrează în zona silvostepei. Pădurile Găvrilan şi Bou Bătrân sunt formate din carpen, tei, ulm şi ştejar. Mai menţionăm şi specii de arbori şi arbuşti ca: alunul, cornul, păducelul, porumbarul şi trandafirul sălbatic.

În partea de vest a satului Butea se află lunca Siretului a cărei suprafaţă a fost plantată cu plopi. În locurile unde s-au făcut asemenea plantaţii, lunca este deasă, formată din răchită, plop, sânger şi salcâmi.Tot aici îşi ţes lianele murele, care pardosesc lunca. În apropierea bălţilor creşte o vegetaţie formată din pipirig, stuf, papură, rogoz şi altele. În satul Butea este o vegetaţie abundentă datorită pomilor fructiferi plantaţi de cetăţeni, caracteristic fiind nucul.

Plantele de cultură sunt; grâu, porumb, orz,cartofi, sfeclă de zahăr,legume, viţă de vie, pomi fructiferi.

 
Solurile

Terenul comunei Butea, prin poziţia geografică, ca şi prin acţiunea fiecărui factor fizico-geografic în parte, beneficiază de un înveliş de soluri neomogene. Astfel, în lunca Siretului avem două grupe de soluri: din grupa întâi fac parte solurile cernozionice, iar din grupa a doua solurile aluviale slab până la mediul humifere, fertilitatea lor este mijlocie.

Pe platourile înalte şi în zona reliefului deluros sunt soluri cenuşii de pădure, cu eroziune mai accentuată pe versanţi.